O doză uriașă de aer cool britanic se regăsește în seria variată și complexă de piese incluse în colecția Lee Cooper toamnă-iarnă 2015/2016. Faimosul Union Jack pare să fie elementul dominant al colecției, deși într-o aparentă concurență cu acest simbol britanic se află imprimeurile cadrilate, respectiv tartanul de proveniență scoțiană, care a influențat atât de tare perioada punk a anilor ’70.